Biodiversitatea pe 24.123 ha
PN-BmB este alcătuit, pe lângă fluviul Dunărea si brațele acestuia, din 7 insule și ostroave mari și 52 de lacuri/iezere temporare sau permanente. Fiecare dintre cele 7 insule reprezinta o entitate geo-morfologica distincta, cu microrelief de lunca distribuit pe o amplitudine altitudinala de 6 m, de la varful de grind pana la fundul de lac. Aceasta variatie altitudinala determina la randul ei o diversitate de habitate acvatice, terestre si mixte caracteristice pentru fiecare insula in parte care este inundata la cote diferite ale Dunarii. De aceea fiecare dintre cele 7 insule reprezinta o atractie particulara.
Habitate
Pe teritoriul parcului au fost identificate 19 tipuri de habitate, dintre care amintim: paduri de salcii, lacuri eutrofe naturale, zavoaie cu plopi si salcii, mlastini cu Typha, tufarisuri (zălog, rachita), mlastini cu Phragmites, pajisti umede de lunca, pajisti stepice. Din cele 19 tipuri de habitate identificate, in Ballta Mica a Brailei 9 sunt pe Lista Directivei Habitate Fauna si Flora. Dintre ecosistemele identificate aici, 50% sunt naturale, 30% sunt seminaturale si 20% sunt antropizate.
Datorita faptului ca teritoriul parcului este supus in fiecare an unor perioade de inundatie si unor perioade de retragere a apelor, cele 2 tipuri de ecosisteme, terestre si acvatice, sunt interdependente, creand un biom specific Dunarii. Intre aceste tipuri de ecosisteme nu exista o delimitare teritoriala si temporala stricta, existand o succesiune si inlocuire periodica. Atunci cand viitura este foarte mare, acolo unde era un ecosistem terestru va apare unul acvatic, iar in perioadele de seceta prelungita, ecosistemele acvatice vor fi inlocuite de unele terestre.
Flora
In sistemul de insule și lacuri din Balta Mica a Brailei a fost identificat pana in prezent un numar de 218 specii de plante superioare. Speciile lemnoase sunt cele caracteristice zonelor de luncă inundabilă, fiind reprezentate de esențe moi, cele mai raspandite fiind: salcia (Salix alba, Salix cinerea, Salix fragilis), plopul (Populus alba, Populus nigra), ulmul (Ulmus foliacea), catina mica (Myricaria germanica), murul (Rubus caesius).
In mlastinile cu stuf, speciile de plante mai des intalnite sunt: stuful (Phragmites australis), papura (Typha latifolia, Typha angustifolia), Scirpus lacustris, Lythrum salicaria, Galium palustre, Euphorbia palustris, Solanum dulcamara, Sium latifolium, Glyceria maxima, Stachys palustris, Butomus umbellatus, Iris pseudacorus. Dintre plantele inferioare, cel mai bine reprezentate sunt algele verzi, albastre și silicioase, ca organisme specifice zonelor umede, precum și fungii (ciupercile). O vegetatie deosebita se afla pe nisipuri (Tragus racemosus, Cynodon dactylon etc.).
Fauna
Diversitatea faunei este determinata de diversitatea habitatelor, mai ales datorita faptului ca mai mult de jumatate din ecosistemele identificate sunt naturale. Au fost identificate un numar mare de vertebrate – 325 de specii dintre care 68 specii sunt incluse pe Anexa I a Directivei Păsări şi alte 26 specii care se regăsesc pe Anexele I, II, IV şi V ale Directivei Habitate, reprezentând principala atracţie a PN-BmB.
Pasarile sunt reprezentate de un numar de 206 de specii, care utilizeaza acest teritoriu pentru cuibarit, hrănire, ca loc de popas in timpul migratiei sau pentru iernare.
Caracteristicile de zonă umedă în regim liber de inundație se reflectă și în structura ecologică a avifaunei întâlnite în parc, dintre cele 206 specii de păsări, 98 fiind specii acvatice și 108 terestre.
Cea mai mare concentrare de specii acvatice, dar şi terestre, este semnalată în Insula Mică a Brăilei, în zona bălţilor Dobrele, Sbenghiosu, Lupoiu, Curcubeu, Gâsca, Jigara, Vulpaşu şi Cucova şi în insula Fundu Mare.
Dintre speciile cuibăritoare, migratoare şi sedentare, a căror prezenţă poate fi considerată ca deosebită, conform Directivei Păsări, amintim: toate speciile de corcodei: corcodelul mic -Tachybaptus ruficollis, corcodelul mare – Podiceps cristatus, corcodelul cu gât negru – Podiceps nigricollis, cormoranul mare şi cormoranul mic – Phalacrocorax carbo, Phalacrocorax pygmaeus, buhaiul de baltă – Botaurus stellaris, stârcul pitic – Ixobrychus minutus, stârcul de noapte – Nycticorax nycticorax, stârcul galben – Ardeola ralloides, stârcul roşu – Ardea purpurea, ţigănuşul – Plegadis falcinellus, lopătarul – Platalea leucorodia, lebăda de vară – Cygnus olor, raţa pestriţă – Anas strepera, raţa cârâitoare – Anas querquedula, raţa roşie – Aythya nyroca, codalbul – Haliaeetus albicilla, chirighiţa cu obraji albi – Chlidonias hybridus, chirighiţa neagră – Chlidonias niger, buha – Bubo bubo, , pescăraşul albastru – Alcedo atthis, lăstunul de mal – Riparia riparia, dumbrăveanca – Coracias garrulus.
Alte specii sunt prezente doar ca oaspeţi de iarnă sau în pasaj: cufundarul mic şi cufundarul polar – Gavia stellata, Gavia arctica, corcodelul de iarnă – Podiceps auritus, pelicanul comun şi pelicanul creţ – Pelecanus onocrotalus, Pelecanus crispus, gârliţa mare şi gârliţa mică – Anser albifrons, Anser erythropus, raţa suliţar – Anas acuta, raţa cu ciuf – Netta rufina, acvila de câmp – Aquila heliaca, uliganul pescar – Pandion haliaetus, şoimul dunărean – Falco cherrug, prundăraşul de sărătură – Charadrius alexandrinus, fluierarul cu picioare roşii -Tringa totanus, chira de baltă – Sterna hirundo, prigoria – Merops apiaster.
Mamifere
Alternanţa între perioadele de inundaţie şi perioadele de secetă şi-a pus amprenta şi asupra reprezentativităţii mamiferelor pe teritoriul PN-BmB, acestea având o prezenţă accidentală şi aperiodică în funcţie de nivelul Dunării. Până în prezent au fost observate şi identificate un număr de 11 specii de mamifere: Sus scrofa-Mistreţ, Capreolus capreolus-Căprior, Felis silvestris-Pisică sălbatică, Nyctereustes procynoides-Câine enot, Lepus europaeus-Iepure de câmp, Vulpes vulpes-Vulpe, Mustela nivalis-Nevăstuică, Mustela putorius-Dihor, Ondatra zibethica-Bizam, Meles meles-Bursuc/Viezure, Lutra lutra-Vidră.
Toate cele 11 specii de mamifere sunt protejate atât prin legislaţia naţională, cât şi prin legislația comunitară (Directiva Habitate). În afara speciilor semi-acvatice, cum sunt vidra şi bizamul, care găsesc locuri favorabile de hrănire chiar şi atunci când cota Dunării este crescută, celelalte specii se întâlnesc de regulă când nivelul apei este mai scăzut, ele trecând înot braţele Dunării.
Deşi au condiţii destul de favorabile de hrănire şi reproducere şi în zonele adiacente parcului, atunci când nivelul apei le permite, mamiferele preferă teritoriul parcului mai ales pentru reproducere, datorită faptului că aici presiunea de orice fel exercitată asupra lor este extrem de scăzută.
Amfibieni şi reptile
Amfibienii şi reptilele, consumatori de ordinul II, se întâlnesc atât în cadrul ecosistemelor terestre cât şi acvatice, dar ca număr de specii sunt destul de slab reprezentaţi. Până în prezent au fost identificate 3 specii de reptile și 8 specii de amfibieni, aceste specii aflându-se pe listele de protecţie strictă atât în legislaţia naţională cât şi în cea europeană:
- Natrix natrix-Şarpe de casă,
- Natrix tesselata-Şarpe de apă,
- Emys orbicularis-Ţestoasă de apă,
- Rana esculenta-Broasca de lac mică,
- Rana ridibunda-Broasca de lac mare,
- Hyla arborea-Brotăcelul,
- Rana dalmatina-Broasca roşie de pădure,
- Pelobates fuscus-Broasca săpătoare,
- Bombina bombina-Buhaiul de baltă cu burta roşie,
- Bufo bufo-Broasca râioasă brună,
- Triturus cristatus-Triton cu creastă.
Ihtiofauna
Populatiile de pesti sunt reprezentate printr-un numar de 52 de specii înregistrate conform celor mai recente studii efectuate pe cursul Dunării, dintre acestea 24 specii se regăsesc pe anexele directivelor europene şi cele ale legislaţiei naţionale în vigoare, fiind specii strict protejate.
În cele 52 de lacuri şi bălţi interioare, vegetaţia submersă deosebit de bogată constituie o sursă de hrană inepuizabilă pentru speciile fitofage cum sunt crapul (Cyprinus carpio), scumbia de Dunare (Alosa pontica).
Totodată, o dezvoltare explozivă a vegetaţiei în perioadele când nivelul hidric este mai scăzut, poate constitui un pericol pentru toate vieţuitoarele acvatice. Acest fapt, coroborat cu temperaturi le mari din timpul verii, poate duce la moartea prin asfixie a organismelor acvatice. Unul dintre factorii care contribuie la menţinerea echilibrului ecologic în cadrul populaţiilor de peşti este dat de prezenţa speciilor de răpitori dintre care mai cunoscute sunt: somnul (Silurus glanis), stiuca (Exos lucius), salaul (Stizostedion lucioperca).